Motivatia acestui magazin este ca cei pasionati de pescuit sa poata profita de experienta lui Dan Mitranescu, pescar ce si-a dedicat o mare parte din viata acestui sport. Pescuitul de la o varsta frageda, diversificarea stilurilor de pescuit de la Dunare, Olt, balti si pana la carpodroame, profesia de inginer ce tine activa inovatia, cat si rezultatele din pescuitul de competitie, au contribuit la realizarile avute de Dan Mitranescu, atat pe plan sportiv in concursurile de crap, cat si pe plan profesional, prin conceperea de produse adaptate pescuitului de la noi.
In pescuitul de competitie Dan Mitranescu a obtinut peste 50 de podiumuri, multe cu rezultate notabile. Dintre acestea amintim:
- peste 25 locuri 1 in competitii de crap in care au participat majoritatea pescarilor consacrati din tara.
- trei Recorduri Nationale in concursuri oficiale de pescuit la crap, detinand actualul Record National de cantitate cu 1340 kg in 72 ore.
- Recordul National, crap comun de 29,45kg - cel mai mare crap prins vreodata in competitii.
- Recordul lacului Tancabesti intr-un concurs, cu o cantitate de 1064 kg de crap.
- Recordul lacului Sarulesti in competitii castigate.
- Recordul lacului Moara Vlasiei in competitii castigate.
- Lotul National 2009 ce a reprezentat Romania la Campionatul Mondial din Franta 2009.
- Captura Campionatului Mondial din Franta 2009 si locul 2 pe sector.
- Vicecampion National in anul 2011.
- Vicecampion National in anul 2016 la individual.
- Locul 1 Cupa Mondiala Sarulesti 2018
- Campion National 2018
Nevoia pentru un pescuit cat mai eficient a adus si realizarile pe plan profesional. Aici amintim:
Plumbii produsi in atelierul propriu au inovat piata, prin conceperea celor cu tija si cu autointepare, prin momitoarele "rasucite" , dar principalul aspect al acestei categorii atat de necesare in pescuit, a fost reducerea pretului la o treime, raportat la tot ce exista pe piata la acel moment.
Cea mai mare realizare profesionala pentru Dan Mitranescu oferita pescuitului de la noi, reprezinta gama de lansete MTX. Renuntand la orice element comercial, a investit totul in materiale ce confera lansetelor principalul aspect ce ajuta in pescuit, respectiv aruncarile la distanta.
Astfel MTX14 a devenit prima lanseta de serie conceputa in Romania si cea mai des intalnita in alegerea pescarilor de la noi, pescari ce doresc un pescuit eficient, fara sa faca investitii mari. La acest capitol, totul a culminat cu conceperea lansetei CLASS, considerata de majoritatea pescarilor de competitie de la noi ca cea mai buna lanseta de pescuit la crap. Lanseta a devansat categoric in concursurile de casting orice alta lanseta de pe piata.
Dan Mitranescu a promovat calitatile practice ale lansetelor, fiind cel care a deschis drumul concursurilor de Casting Carp, competitii cu reale invataminte, atat pentru participanti cat si pentru cei care le urmareau, competitii care in spatele intrecerii sportive au demonstrat valoarea reala pentru multe lansete aflate pe piata, ajutand pe cei interesati sa faca alegeri corecte, bazate pe demonstratii reale.
O ultima inventie a anului 2017, realizata de catre Dan Mitranescu, este functia AUTO MUTE , optiune ce a revolutionat domeniul avertizoarelor sonore.
Activand pe piata articolelor de pescuit din anul 1999 , colaborand cu fabricile de profil , testand si concepand produse, am reusit sa alegem o anumita categorie de articole adaptate pescuitului de la noi cu care sa ne asiguram un viitor in acest domeniu. Datorita rulajului pe produsele selectionate putem sa oferim cele mai mici preturi pe aceste articole reprezentative in clasa lor, putem sa asiguram garantii rapide si postgarantii de lunga durata.
Nu comercializam produse a caror utilitate nu o regasim in costurile aferente si nu comercializam produse ce au inclus in pret costul de brand.
Selectia calitatii produselor pe categorii de pret nu este un aspect ce avantajeaza notiunea de comert, dar este motivul principal pentru care clientii ne-au apreciat pe parcursul celor peste 20 ani de activitate pe piata articolelor de pescuit.
Este prea tarziu ca sa ne mai schimbam acest principiu vreodata !